Centrul de psihoterapie PsyClinic

Copyright Stancescu Ana Raluca               Logo by Gheorghe Bogdan             Contact
  Implicarea parintilor in tratamentul anxietatii copiilor

  Cercetarile privind importanta includerii parintilor in tratamentul copiilor si adolescentilor cu tulburari de anxietate, au crescut semnificativ in ultimii ani. Studiile au aratat ca adolescentii si copiii au cele mai semnificative si de durata castiguri in tratamentul anxietatii, atunci cand parintii sunt implicati activ in procesul de recuperare, acest lucru sporind eficacitatea tratamentului si imbunatatind sansele de mentinere.

  Unii specialisti (Ollendick si King) subliniaza ca parintii ar trebui implicati in calitate de co-terapeuti in tratamentul copiilor si adolescentilor, avand rolul de a implementa acasa, in viata de zi cu zi, procedurile stabilite impreuna cu psihoterapeutul si de a oferi copiilor lauda, incurajarea si intarirea pozitiva a comportamentelor adecvate.

  Din pacate insa, implicarea activa a parintilor in procesul de recuperare pare a fi mai degraba o exceptie decat o regula in practica clinica. Desi parintilor le sunt oferite instructiuni privind aplicarea unor reguli, rareori acestia sunt implicati activ in procesul terapeutic. Intrucat parintii sunt printre cele mai importante persoane din viata unui copil, iar evitarile acestuia de a se implica in anumite activitati din cauza anxietatii pot determina un disconfort ridicat intregii familii, includerea parintilor in procesul de tratament ar trebui sa produca un mai mare beneficiu clinic.

   Pe masura ce un adolescent invata noi idei si tehnici pentru a gestiona mai bine anxietatea, este foarte util ca parintii sa fie pe aceeasi "lungime de unda" cu acesta. Acest lucru poate fi realizat invatandu-i deopotriva pe adolescent si parinti sai un "limbaj comun" privind cele mai eficiente tehnici sau metode ce pot fi folosite in momentele de anxietate crescuta. De exemplu, o mama ar putea sa-i sugereze unui adolescent sa "identifice gandurile automate" sau sa "identifice stimulii declansatori" sau sa "nu evite emotiile"; toate aceste expresii fac parte din limbajul terapeutic, pe care oamenii il dobandesc in terapia cognitiv - comportamentala.

Este important ca un adolescent sa invete cum sa faca fata anxietatii intr-un mod sanatos, insa este de asemenea foarte important ca parintii sa stie cum sa ofere sprijinul cel mai eficient. Faptul ca parintii iau parte la procesul terapeutic ii ajuta pe acestia sa invete cum sa procedeze in viata de zi cu zi, petrecuta alaturi de copil, pentru a intari conceptele si tehnicile dobandite de acesta in terapie.

  Multi parinti ai caror copii sufera de tulburari de anxietate au dificultati in a gestiona propriile lor emotii cand isi vad copiii in suferinta. Deseori acestia prefera sa-i lase pe copii sa evite obiectele / situatiile / animalele, etc de care ei se tem, pentru a nu le crea copiilor un disconfort emotional; din pacate insa, pe termen lung, prin evitari sau asigurari nepotrivite, parintii sunt prinsi in cercul vicios al mentinerii anxietatii; ei vor observa cum copilul are tot mai multa nevoie de asigurari si tinde sa evite mai multe lucruri, iar anxietatea lui va creste in loc sa scada, asa cum ar dori). De aceea este important ca parintii ca parintii sa primeasca informatii despre natura anxietatii si panicii, despre faptul ca anxietatea este normala si nu le va rani copilul, si despre importanta non-evitarii (expunerii) la situatiile care creaza disconfort (teama, frica, panica, etc).

  Multi parinti resimt si faptul ca anxietatea i-a ajutat sa se apropie de copilul lor (adolescentul cu o tulburare de anxietate este mai dispus sa petreaca timp cu parintii), si se tem ca odata ce copilul va depasi aceasta problema, relatia lor se va schimba, iar copilul se va indeparta de ei. Acestia trebuie ajutati sa descopere, impreuna cu copilul, noi modalitati de a relationa in absenta anxietatii si a comportamentelor de asigurare sau evitare.
Articole "Psihoterapie adulti":

* Anxietatea generalizata
* Tulburarea bipolara
* Tulburarea de mancat compulsiv
* Tulburarea de panica si agorafobia
* Depresia la femei
* Gandurile automate si erorile cognitive
* Abilitatile sociale
* Managementul conflictelor
* Anxietatea sociala
* Tehnici comportamentale: Expunerea
* Tulburarea obsesiv-compulsiva
Articole "Copii, adolescenti si parinti"

* Implicarea parintilor in tratamentul anxietatii copiilor
* Anxietatea de separare - interventii psihologice eficiente
Brosuri,
articole
Cursuri,
ateliere
Audio,
  video
Atacuri de panica, ganduri obsesionale, stres, anxietate?
       Citeste brosura "Tulburarile de anxietate"